Daca te trezesti vreodata

  si incepi sa simti ce este

  fara visuri sau poveste,

  ai sa vezi ca viata toata

  ti se pare fara sens.

  Prin calvar ne taraim

  ca traim cum ne-am ales…

  si cum vesnic ne mintim.

  Dac-ai sti ca-n viitor

  n-ai sa ai nimic ce vrei

  si va fi plictisitor

  pana la sfarsitul ei,

  ai sa suferi viata toata,

  n-ai sa poti sa mai visezi

  iar de poti sa faci o fapta,

  nici in ea n-ai sa mai crezi.

  Socul este mult prea mare…

  Tuturor as vrea sa spun:

  -“Sa mintiti in continuare,

  cum a fost pana acum!”

  Diferenta-i demonstrata.

  Chiar de-n viata te-ai mintit,

  n-ai sa suferi viata toata.

  Ai sa mori dezamagit.

   cristina.bulina@yahoo.com

Daca-mi dai un punct de sprijin

pot sa mut lumea din loc.

Sa-l imaginezi, in schimb,

tre sa fii cam dobitoc.

Ne-am creat, de frica poate,

Sau nevoie omeneasca,

o multime de repere

ce incep sa ne prosteasca.

Luam un an, sa zicem, fie,

ca sa stii sa raportezi

la bucata cea de vreme

si sa poti sa evaluezi.

Viata insa nu e „ani”.

Este timp si timpul trece.

Cand amani o luna, doua,

pot fi noua, poate zece.

Daca n-am privi in ani

am vedea ce scurta-i viata,

ca nimic nu se repeta,

decat, zilnic, dimineata.

Ca se desfasoara-n fata

nedeterminat ceva

si ca tot ce ai in viata

ti-ai facut cu mana ta.

De te-ai intristat, e bine.

Ti-ai luat palma peste fata;

insa vei vedea ca maine

e o noua dimineata. 

Unde mergem noi cu totii?

Timpul trece ceas cu ceas.

Ce sa facem noi cu timpul?

Nici nu stim cat a ramas.

Lucrurile importante

care sunt inca nu stim.

Care-i scopul nostru-n viata,

sa mancam si sa dormim?

In alegerile noastre

suntem limitati prin lege.

Lupta sau comoditate.

Tu ia spune, ce-ai alege?

Legea grea a omenirii

te-a facut sa pretuiesti

cele necesare firii

si-ai uitat sa mai traiesti.

Da-ne Doamne noua minte,

ca-n afara de cuvinte

altceva nu mai legam,

ca muncim ca sa mancam!

Lasa-ne sa ne iubim,

pentru viata sa traim.

Las’ sa curga peste lume

stropul de intelepciune.

Sa simtim in viata toata

tot ce-o face minunata.

Dar de fapt eu stiu prea bine

ca-n zadar ma rog la Tine.

Pentru lumea asta multa

Tu vorbesti, dar cine-asculta?

Noi gresim pe unde mergem

tocmai pentru ca alegem.

Inimioara  mi se moaie

cand ma picura in cap

stropii mari si grei de ploaie.

Anii-n care stropii reci

or sa-ti picure in cap

sunt, sa spunem… saptezeci.

Daca nu ai sesizat

la momentul potrivit

ca te ploua drept in cap,

toata viata asta lunga

nu ai rezolvat nimic!

Te lasasi comod pe-o dunga…

Tu pricepi ca de nu stii

cand te picura in cap,

nici n-ar trebui sa fii?

Mai ratezi o picatura

cand traiesti in viitor

sau trecutul gandu-ti fura.

Un convoi de muritoare

urca scara de la beci.

Un’ s-or duce ele oare?

Unde merg asa departe

nu le-ntreb, deja eu stiu.

Se indreapta catre „moarte”.

Eu o las pe alta data.

Mai astept ca sa mai ploua.

Ploaia asta-i minunata.