cristina.bulina@yahoo.com

Buzz

S-a asezat o insecta pe geamul trenului, pe exterior. N-o puteam vedea bine, era geamul din dreptul baiatului din fata. I-as fi spus ca i s-a dat sansa unica sa  priveasca burta unui gandacel, dar m-am abtinut.

Chiar doream sa-i spun ceva, ca are parul aspru, ca i-a iesit un cos, sa-l intreb daca poate sa-si imagineze cum ar arata o pereche de manusi cu degete, pentru broaste...

Gandacelul a ramas tot pe geam.Trenul s-a pus in miscare. M-am gandit sa-i transmit telepatic gandacelului sa zboare de acolo pana nu prinde trenul viteza. Aripile au inceput sa-i fluture. Din cand in cand ii mai aluneca cate un picior.N-am vazut cum l-a luat vantul, doar geamul gol.

Hm, cu toate insistentele mele telepatice el nu m-a inteles. Sau poate m-a inteles dar nu mi-a  putut da un raspuns pe care sa-l inteleg. Sau poate era obosit si a luat trenul pana in Pacurari. 

                                                                       

Si Raul e bun :)

Au venit la mine la usa doi tineri, un baiat si o fata, sa-mi povesteasca ei... despre Dumnezeu. Nu ca m-ar fi interesat religia lor dar zambeau asa frumos si m-am gandit de cate ori li s-a trantit usa-n nas... avand pe constiinta si faptul ca nu le-am deschis niciodata. Acesti oameni creaza o stare de disconfort. Te simti oarecum obligat sa asculti ce spun chiar daca ai ceva pe foc, sa le zambesti ca raspuns la zambetele lor largi. De data asta le-am deschis. Ei erau aceiasi, punctul meu de vedere se schimbase. De data asta am deschis unor tineri care vor sa spuna ceva.

Fata mi-a spus ca lumea se va schimba. Dumnezeu a zis ca va veni vremea celor drepti, ca Raul va disparea...ca totul va fi Bine...(un fel de lume unde domneste o fericire constanta)...I-am spus ca nu cred asta, ca Dumnezeu nu va veni sa faca „dreptate” nimicind tot ce-i Rau pe Pamant si am inceput sa-i spun ce cred:

In Eden totul era bine. Adam si Eva nu puteau sa pacatuiasca pentru ca nu exista pacatul. Aveau voie sa faca orice, si atunci nimic din ceea ce faceau nu putea fi gresit. Si atunci Dumnezeu  a creat “sarpele”. El a creat “Raul”, pentru a crea binele. Alegerea lui Dumnezeu a fost chiar aleatorie. Un copac, denumit mai tarziu simbolic “copacul cunostintei binelui si raului”. Trebuia sa se inceapa de undeva si acesta a fost inceputul, unul amuzant, dupa parerea mea.Dumnezeu le-a spus ”nu mancati din acest copac”. Si de aici a inceput totul. De atunci exista posibilitatea de a face o  fapta  buna  sau un lucru rau. Datorita faptului ca a aparut raul, s-a nascut binele. Este vorba de delimitarea a Ceva. Dorim sa cream Binele ? Inevitabil cream Raul deoarece stabilind criteriile binelui ceea ce nu se incadreaza poate fi rau, sau invers, cum a fost cazul celor 10 porunci. In Gradina Edenului au ajuns la existenta Binele si Raul prin introducerea unui criteriu iar datorita Liberului Arbitru putem sa fim buni sau rai.

Le-as fi sugerat sa vada Fight Club... sau le-as fi spus ca daca ar disparea Raul de pe Pamant, as infiinta chiar eu un club de facut rele, pentru ca Binele sa nu dispara si el. Am dorit sa le explic, pentru ca e important sa apreciezi importanta Raului, dar nu stiu cat au inteles... cert e ca de data asta s-au simtit ei incomodati. Zambetele lor largi s-au transformat in zambete de obligatie. N-au mai venit la mine de-atunci.

Untitled

Am privit geamul ca si cand ar fi fost un televizor. Deodata totul a capatat alta valoare. Omul, care altfel poate ca n-ar fi insemnat nimic, s-a transformat intr-un personaj care mi-a captat atentia. Si peronul parea sa fie altfel. Parca nu-l mai vazusem niciodata.

Cum ar fi daca am lasa urme vizibile la fiecare pas pe care-l facem? Cum ar arata harta? Probabil asemanator cu o harta de acoperire a unei retele de telefonie mobila. Dar in detaliu? Daca ar ramane un spatiu mic langa un zid, sau intr-un colt de magazin alimentar... nu mi-ar veni sa calc acolo ca sa uniformizez? Am recunoaste un om fara pofta de viata in cel care nu-si pune piciorul pe un loc necalcat.

Si cainele ala de pe peron... E gri si are o pata alba pe ceafa. Probabil ca pata i-a inspirat si numele. Oare cum l-o fi chemand? Amuzant e ca el nu stie de pata pe care o are pe ceafa. N-o sa stie niciodata.

Baiatul caruia i s-a dat intamplator locul de langa mine s-a uitat la The Fifth Element, pe laptop. Acum asculta muzica.Il vad ca se plictiseste. N-o sa stie ce lucruri frumoase a pierdut pentru ca nu stie sa le recunoasca.

Se recolteaza graul... asa de repede? Cum trece timpul.... Inca vreo 50 de recolte si gata.

Despre durere

M-am gandit intr-o zi la durerea fizica.M-am intrebat si de ce ne-a dat-o Dumnezeu si am realizat ca durerea este un semnal ca este ceva in neregula, deci este foarte necesara.

Cum ar fi sa razi morcovi in timp ce te uiti la o telenovela si sa nu-ti dai seama cand ti-ai dat si mana prin razatoare pana  la cot?

Sau cum ar fi sa te sprijini de ceva si sa-ti intre o ditamai tepusa in spate?

Daca nu e nimeni sa zica... "dom-le, ti-a intrat o tepusa !".... nu mai ajungi pana acasa.De ce este totusi necesar sa atinga o intensitate asa de mare?

Pentru ca si noi suntem comozi, ca sa nu zic altfel... si nu ne-am grabi la spital sa ne reparam daca am simti doar un deranj.

 A fost odata o albastrica

A fost odata o albastrica. Intr-o iarna a facut o buba la un cauciuc, de la lanturile pentru zapada. I-am cumparat un cauciuc nou, iar pe cel cu buba l-am instalat comod pe balcon. A stat pe balcon cauciucul cu buba pana ne-am mutat.

Intr-o zi cand a venit de la servici, V  m-a intrebat : "Dar nu te plictisesti in casa toata ziua? Mai iesi si tu sa te plimbi, mai iei o gura de aer, mai schimbi o vorba cu o prietena." Pe atunci lucram la cartea de colorat pe care am publicat-o mai tarziu, si la alte carti pe care le voi finisa si tipari dupa licenta. Timpul liber care-mi ramanea, sau timpul in care "inspiratia nu era de partea mea", mi-l foloseam pentru activitatile gospodaresti. Fata care facea curat in casa plecase si pana cand ajungeam la un echilibru financiar, mi-am luat angajamentul sa ma ocup de aceste lucruri. Dar am facut o gluma si i-am spus: "Nu ma plictisesc, am multe lucruri de facut si uneori nu-mi ajunge timpul sa le rezolv pe toate asa cum mi-as dori. N-as putea sa ma plimb cand am atatea pe cap. Mai ies pe balcon sa iau o gura de aer si atunci mai stau de vorba cu domnul cauciuc.Nu-ti zic, ...de cate ori ma prinde pe balcon , ma bate la cap cu povesti din calatoriile lui. Toata ziua-i merge gura..."

Am ras amandoi... (....) 

Dar asta nu a fost tot. De cate ori ieseam pe balcon sa intind rufe, sau sa hranesc papagalii, zambeam cand vedeam cauciucul. Cred ca zambea si el.

Dupa o vreme s-a mai inlocuit un cauciuc. V a vrut sa-l arunce. Iar am facut o gluma: "De ce sa-l arunci..." , i-am spus. "Si asa ma bate la cap ala ,singur, pe balcon.Il ducem si pe asta tot acolo, sa stea de vorba cu celalalt, sa nu se plictiseasca".Si iar am ras impreuna.... si l-am dus si pe celalalt pe balcon.

Dar Viata are caile ei neprevazute si a trebuit sa ne mutam in alt oras. Am aruncat tot ce era nefolositor si am luat cu noi strictul necesar. N-am aruncat cauciucurile. Aveau istoria lor, povestea lor, care-mi va aduce un zambet in coltul gurii de cate ori mi-o voi aminti. Le-am lasat pe balcon.

Acolo s-a mutat alta familie. Ce-au spus oare cand au vazut cauciucurile? Le-au luat pe brat, probabil, ca pe orice cauciucuri si le-au dus la ghena de gunoi. De acolo poate le-a luat cineva ca sa le puna pe foc.